Directorul general al OMS i-a felicitat pe Joe Biden şi pe vicepreşedinta sa Kamala Harris pentru învestirea în funcţii

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 20-01-2021 21:22

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a felicitat miercuri pe preşedintele american Joe Biden şi pe vicepreşedinta sa Kamala Harris pentru învestirea în funcţii, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Citește și: Compania Moderna pregătește un vaccin anti-COVID-19 pentru copii: ‘Am început un studiu în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani’

"Felicitări preşedintelui @JoeBiden şi vicepreşedintelui @KamalaHarris de #Ziua Învestiturii. În speranţa unei lumi mai sănătoase, mai drepte, mai sigure şi mai sustenabile", a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus pe contul său de Twitter.

Joe Biden a declarat în trecut că va stopa procedura de retragere a SUA din OMS, proces iniţiat de fostul preşedinte Donald Trump.