Teama de COVID-19: Decizia luată de Hong Kong pentru prima dată de la începutul pandemiei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-01-2021 13:13
Actualizat: 23-01-2021 15:14

Autorităţile din Hong Kong au anunţat sâmbătă că au impus o carantină parţială, pentru prima dată de la începutul pandemiei, după ce, vineri, au fost înregistrate 61 de cazuri de Covid-19, relatează The Guardian, conform news.ro.

Carantina vizează o zonă din districtul Kowloon, unde toţi rezidenţii vor fi testaţi.

PANDEMIA 'distruge' sectorul cultural din Marea Britanie - Mai mult de jumătate dintre muzee riscă să se închidă definitiv

Hong Kong încearcă de două luni să oprească noul val de contaminări.

Peste 4.300 de cazuri au fost înregistrate din noiembrie până în prezent, acest număr reprezentând aproximativ 40% din totalul infecţiilor raportate în oraş.

Guvernul a precizat că oamenii trebuie să rămână în case până ce toţi rezidenţii vor fi testaţi şi rezultatele vor fi stabilite.

În „zona restricţionată” se află 70 de clădiri de locuinţe, iar guvernul are ca obiectiv încheierea procesului de testare în 48 de ore.