BREAKING - Doi turiști au fost surprinși de avalanșă în Bucegi: salvamontiștii, mobilizare totală pentru căutare

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-01-2021 16:38

Doi turiști au fost surprinși de avalanșă, sâmbătă, în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești. Salvamontiștii care intervin spun că sunt șanse ca cele două persoane să fie în viață.

Citește și: 30 de zile de la nașterea Guvernului Cîțu - Ciolanul încă nu s-a împărțit, România nu are proiect de buget

Avalanșa produsă în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești, a prins două persoane dintre care una cel puțin a reușit să se salveze iar cea de-a doua se pare că este surprinsă sub zăpadă, spun salvamontiștii, informează Mediafax.

Informațiile sunt incerte la ora transmiterii știrii, dar există varianta ca ambele persoane să fie în viață, dar să nu se poată vedea sau contacta.

O echipă de salvamontiști din Râșnov se îndreaptă către locul evenimentului.

În zonă a fost alertat și elicopterul, dar, din păcate, în zona nu sunt condiții de zbor.