Austriacul Vincent Kriechmayr, învingător în slalomul super-uriaş de la Kitzbuehel, la Cupa monidală la schi alpin

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 25-01-2021 14:57

Austriacul Vincent Kriechmayr a câştigat slalomul super-uriaş de la Kitzbuehel (Austria), desfăşurat luni în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin, potrivit Agerpres.

În vârstă de 29 ani, Kriechmayr a fost înregistrat cu timpul de 1 min 12 sec 58/100, reuşind să-l devanseze cu 12 sutimi de secundă pe elveţianul Marco Odermatt, clasat pe locul secund, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de un alt austriac, Mayer, la 55 de sutimi de secundă.

Citește și: 'AFACERE' ILEGALĂ cu indemnizații pentru SPRIJIN Covid-19 DEMANTELATĂ de procurori - Persoane care falsificau acte pentru artiști, sub LUPA anchetatorilor

Aceasta este a şaptea victorie din carieră în Cupa Mondială şi a cincea la super-uriaş pentru Vincent Kriechmayr, care a preluat conducerea în clasamentul general al acestei probe, în care a fost vicecampion mondial în 2019.

Francezul Alexis Pinturault, care a terminat proba la aproape două secunde de învingător, rămâne liderul ierarhiei generale a circuitului mondial de schi alpin, cu un avans confortabil faţă de Marco Odermatt, în ciuda locului secund ocupat de elveţian în concursul de luni.

Slalomul super-uriaş de la Kitzbuehel trebuia să aibă loc iniţial duminică, dar a fost amânat cu o zi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din staţiunea austriacă.