Explozie puternică într-un bloc, joi dimineață - 4 persoane rănite; autoritățile au intervenit de urgență

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-01-2021 07:08
Actualizat: 28-01-2021 08:12

UPDATE 8.14 - O explozie puternică a avut loc joi dimineața într-un bloc din Medgidia, județul Constanța, toți locatarii fiind evacuați. Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar patru persoane au fost rănite.

*

O persoană a fost rănită, iar alta a suferit un atac de panică, joi dimineaţa, în urma unei explozii care a avut loc într-un imobil din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Explozia s-a produs la centrala termică a unui apartament de la etajul al doilea al unui imobil cu trei nivele, nu a fost urmată de incendiu, iar cele opt persoane care locuiesc în imobil au fost evacuate.

NEMULȚUMIT de campania de vaccinare și de dozele primite de Timișoara, Dominic Fritz a înființat un call center de înscrieri la imunizare


"Un bărbat a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, cu arsuri de gradul II şi o femeie - preluată de SMURD cu atac de panică. Cea de a doua victimă a refuzat transportul la spital", a precizat ISU Dobrogea.

Celelalte persoane au fost evaluate medical la faţa locului.

Autorităţile au intervenit cu două autospeciale de stingere de la Detaşamentul Medgidia, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.