Comisia Europeană pune condiții: Va fi nevoie de AUTORIZAȚIE pentru exporturile vaccinurilor anti-COVID-19 din UE

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 29-01-2021 04:00
Actualizat: 28-01-2021 23:59

Comisia Europeană va detalia vineri un mecanism prin care se va solicita atât notificarea, cât şi autorizarea exporturilor de vaccinuri anti-COVID-19 din blocul comunitar, după ce producătorii de vaccinuri au diminuat livrările de doze programate pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, relatează Reuters.

Statele UE au comandat colectiv vaccinuri prin contracte semnate de Comisia Europeană cu companiile producătoare. Dar compania AstraZeneca, al cărei vaccin ar putea fi autorizat vineri de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat că în primul trimestru va putea livra numai 60%, apoi numai un sfert, din cantitatea de vaccin ce urma să fie furnizată blocului comunitar, din cauza unor probleme de producţie şi semnării tardive a contractului. S-au înregistrat deficienţe şi în privinţa livrării vaccinului Pfizer/BioNTech, numărul dozelor livrate scăzând aproximativ la jumătate în cazul unor ţări din UE, scrie agerpres.ro.

Citește și: USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!

Prin urmare, Comisia Europeană a anunţat joi că va propune ca societăţile farmaceutice să-şi înregistreze exporturile de vaccinuri, ca măsură de transparenţă. ''Mâine va fi luată decizia de implementare a acestui mecanism'', a declarat joi la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Comisiei. Atât compania britanico-suedeză AstraZeneca cât şi cea americană Pfizer, asociată în producţia vaccinului cu cea germană BioNTech, deţin unităţi de fabricaţie în UE.

În luna martie anul trecut, o altă decizie de acest fel a impus ca autorităţile naţionale din statele membre să decidă în privinţa autorizării exporturilor de măşti şi alte materiale sanitare de protecţie.

Citește și: Rareș Bogdan spulberă Avocatul Poporului și CCR-ul! ‘Anularea pensiilor speciale a fost o promisiune făcută românilor și am respectat-o!’

Măsura s-a aplicat timp de două luni, până la jumătatea lunii mai, dar în aprilie lista de produse vizate de această restricţie a fost restrânsă. În cazul măştilor, circa un sfert din cererile de export au fost respinse.