Cetăţenii străini vor prezenta un test negativ la COVID-19 la intrarea în Suedia

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-02-2021 21:51

Cei care călătoresc în Suedia vor prezenta un test negativ de coronavirus realizat cu cel puţin 48 de ore înainte, începând de sâmbătă, a anunţat guvernul miercuri, scrie The Guardian.

Mişcarea vizează ca noile variante ale coronavirusului să nu mai fie transmisibile, potrivit news.ro.

Citește și: Alertă pentru sute de mii de români de la instituția aflată în subordinea Ralucăi Turcan! Trebuie să vă ridicați acest document!

Restricţii sunt deja impuse celor care vin din Marea Britanie, Danemarca şi Norvegia, precum şi pentru toţi cei din afara Uniunii Europene.

"De sâmbătă, cetăţenii străini care vor să vină în Suedia vor trebui să arate un test negativ de Covid-19", a anunţat premierul Stefan Lofven într-o conferinţă de presă. "Fără acest act, nu vor putea intra în ţară".

Guvernula afirmat că vor exista excepţii de la regulă, precum navetiştii transfrontalieri şi cetăţenii străini rezidenţi în Suedia.