Victoria Azarenka s-a calificat în sferturi la Grampians Trophy (WTA)

Autor: George Traicu
Publicat: 05-02-2021 09:21

Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka, dublă câştigătoare a Openului Australiei (2012, 2013), s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Grampians Trophy de la Melbourne, dotat cu premii totale în valoare de 235.820 de dolari, învingând-o cu 6-4, 1-6, 11-9, pe Iulia Putinţeva din Kazahstan, într-o partidă disputată vineri.

Azarenka, desemnată cap de serie numărul 3 la competiţia de la antipozi, se va lupta pentru un loc în semifinale cu estoniana Anett Kotaveit (nr. 6), care a dispus în două seturi simetrice, 7-5, 7-5, de americanca Bethanie Mattek-Sands.

Alte trei favorite, grecoaica Maria Sakkari (nr. 5), americanca Jennifer Brady (nr. 7) şi germanca Angelique Kerber (nr. 8) au acces în sferturile de finală.

În schimb, kazaha Elena Rîbakina (nr. 4), s-a oprit în optimile de finală, fiind învinsă cu 4-6, 6-2, 10-6 de cehoaica Barbora Krejcikova.

Rîbakina este a doua favorită care părăseşte Grampians Trophy în optimi, după elveţianca Belinda Bencic (nr. 2), învinsă cu 7-5, 6-2 de românca Sorana Cîrstea, care va juca în sferturi cu americanca Ann Li.

Rezultate - turul 2 (optimi):
Maria Sakkari (Grecia/N.5) - Leylah Fernandez (Canada) 6-2, 6-2
Angelique Kerber (Germania/N.8) - Ons Jabeur (Tunisia) 6-4, 6-4
Victoria Azarenka (Belarus/N.3) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 6-4, 1-6
Anett Kontaveit (Estonia/N.6) - Bethanie Mattek-Sands (SUA) 7-5, 7-5
Jennifer Brady (SUA/N.7) - Marta Kostiuk (Ucraina) 6-1, 6-4
Barbora Krejcikova (Cehia) - Elena Rîbakina (Kazahstan/N.4) 4-6, 6-2
Ann Li (SUA) - Veronika Kudermetova (Rusia) 7-5, 6-3
Sorana Cîrstea (România) - Belinda Bencic (Elveţia/N.2) 7-5, 6-2