VIDEO - Accident grav la intrarea în Slatina: O mașină a luat foc și șoferul a murit pe loc

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 12-02-2021 14:17

Șoferul unei mașini a murit, vineri, după ce a lovit arcul de triumf de la intrarea în Slatina, județul Olt, iar vehiculul a luat foc imediat. Traficul în zonă este blocat.

Citește și: Contre dure în Coaliție. Liderii USR-PLUS amenință cu ieșirea de la guvernare. Liberalii nu îi opresc prea tare

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că mașina a lovit ornamentul din beton de la intrarea în municipiul Slatina, dinspre Pitești, pe DN 65.

În urma impactului, mașina a luat foc, iar șoferul a murit pe loc.

La ora transmiterii știrii, traficul este întrerupt pentru a permite intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului și efectuarea cercetărilor la locul producerii accidentului.