Seism cu magnitudinea de 4,7 în Armenia; o persoană a fost rănită

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 13-02-2021 17:27

Un seism cu magnitudinea 4,7 s-a produs la opt kilometri sud-est de capitala Armeniei, Erevan, a a anunţat sâmbătă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, relatează Reuters preluat de agerpres.

O persoană a fost rănită, a anunţat premierul Nikol Pashinyan pe pagina sa de Facebook. Nu au existat informaţii cu privire la daune grave provocate de cutremurul înregistrat la ora 11:29 GMT.

În 1988, un cutremur devastator a lovit partea de nord a Armeniei, pe atunci republică sovietică, provocând moartea a 25.000 de oameni şi lăsând zeci de mii de persoane fără adăpost.