ULTIMA ORĂ Donald Trump a fost ACHITAT de acuzaţia privind instigarea la insurecţie

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-02-2021 22:57
Actualizat: 13-02-2021 23:45

Senatul SUA l-a achitat, sâmbătă, pe fostul preşedinte Donald Trump, care era inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru instigare la insurecţie, anunță MEDIAFAX.

UPDATE - REACȚIA lui Donald Trump, după ce a fost ACHITAT

În favoarea condamnării fostului preşedinte Donald Trump au votat 57 de senatori, iar 43 s-au pronunţat împotrivă. Cincizeci de senatori democraţi şi şapte senatori republicani au votat pentru condamnare.

În contextul în care era necesară majoritatea de două-treimi, nu s-au întrunit suficiente voturi pentru condamnare. Este a doua oară când Donald Trump este achitat în cadrul unei proceduri a Congresului SUA.

BREAKING O nouă tranșă de vaccin anti-COVID ajunge în România

Camera Reprezentanţilor l-a inculpat pe Donald Trump pentru "instigare la insurecţie". Potrivit articolului de inculpare, "Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite". Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial.