Violeta Alexandru dă asigurări: 'Pensiile nu vor scădea și ar trebui recalculate cât mai repede'. Ce spune despre problema sporurilor

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-02-2021 15:32

Pensiile nu vor scădea și ar trebui recalculate cât mai repede ca să crească de la 1 ianuarie 2022, a afirmat fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru. Aceasta a vorbit, în exclusivitate la Realitatea Plus, și de problema sporurilor pe care le încasează funcționarii. Singurul spor pe care îl susțin liberalii este cel de performanță.

"Nu vor scădea, scrie foarte clar în lege că în situația în care s-ar ajunge la un rezultat mai mic decât ce primește persoana în acest moment va rămâne cu pensia în plată, în niciun caz nu va scădea. (...) Este necesar un anunt și o clarificare în perioada următoare. Trebuie să înțelegem că pensiile trebuie să crească, cum e normal, de la 1 ianuarie, nu din mai, nu din iunie din nici o alta luna, ci de la 1 ianuarie, astfel încât oamenii să știe pe ce se pot baza.

VIDEO Razie de amploare în Capitală - Nouă dintre şoferii opriţi în trafic consumaseră droguri

Pe de altă parte, fostul ministru a subliniat necesitatea tranșării de urgență a problemei sporurilor, deoarece și-au pierdut scopul pentru care au fost gândite și au devenit majorări salariale mascate, acordate aproape necondiționat.

"Dorința noastră este să dăm salariul corect, corelat cu performanța. Mă îndoiesc de faptul că acesta se acorda în instituții. Acesta ar trebui să fie singurul spor, e necesar să ne orientăm către evaluarea performanței într-o instituție", a menționat fostul ministru, la Realitatea Plus.