Separatiștii câștigă alegerile în Catalonia: au majoritate absolută, în ciuda absenteismului puternic

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 14-02-2021 23:22

La peste trei ani după o tentativă încercare de secesiune nereuşită, Catalonia, regiune din nord-estul Spaniei, s-a întors duminică la urne pentru alegeri regionale marcate de pandemie şi un absenteism puternic, la finalul cărora separatiştii şi-ar putea păstra majoritatea absolută, notează AFP şi dpa.

Citește și: Contre dure în Coaliție. Liderii USR-PLUS amenință cu ieșirea de la guvernare. Liberalii nu îi opresc prea tare

Dincolo de politică, imaginea care va rămâne din acest scrutin va fi aceea a personalului din secţiile de votare, protejaţi de salopete albe integrale, ajutând să voteze alegătorii bolnavi de COVID-19 sau în carantină.

Potrivit unui sondaj publicat de televiziunea publică spaniolă la închiderea secţiilor de votare la orele 20:00 (19:00 GMT) şi realizat în ultimele două săptămâni, candidatul socialist, fostul ministru al sănătăţii Salvador Illa, ar putea ajunge pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de voturi (24,5%).