Un club englez de rugby din Anglia va folosi o tehnologie inovatoare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 16-02-2021 21:54

Clubul englez de rugby Harlequins a anunţat marţi că va folosi o tehnologie inovatoare în ceea ce priveşte dezinfecţia spaţiilor stadionului londonez Twickenham Stoop, acolo unde dispută meciurile de acasă, urmând să utilizeze, în contextul pandemiei de coronavirus, lămpile sterilizatoare UV-C care au cea mai ridicată rată de succes în combaterea microorganismelor din spaţiile închise, scrie Reuters.

Clubul a informat că a semnat un contract cu compania de iluminat Signify pentru 11 astfel de lămpi sterilizatoare, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Florin Cîțu anunță că e singurul care taie și spânzură în Guvern! Doar el!

''Suntem mândri pentru că suntem prima echipă profesionistă din Marea Britanie care va utiliza tehnologia de iluminare cu dezinfecţie UV-C, care este de aşteptat să fie utilizată pe scară largă în viitor în toate sporturile şi la orice evenimente'', a spus preşedintele clubului Harlequins, Laurie Dalrymple.

UV-C este o metodă de dezinfecţie utilizată pentru a preveni răspândirea de boli prin dezinfectarea aerului, apei şi suprafeţelor, fără a intra în contact direct cu pielea umană.

Harlequins, campioană a Angliei în sezonul 2011-2012, se află în prezent pe locul 4 în prima ligă engleză de rugby, Premiership, cu 28 de puncte din nouă jocuri, la 6 puncte de liderul Bristol Bears.

''Arlechinii'' vor juca sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 10-a, cu echipa de pe locul 3, Sale Sharks, la care a evoluat, între 2017-2019, pilierul român Alexandru Ţăruş, în prezent la Zebre Rugby (Italia).