Un prim lot de 1.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 va ajunge în Fâşia Gaza

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 17-02-2021 11:32

Un prim lot de 1.000 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus este transportat spre Fâşia Gaza aflată sub blocadă israeliană, au anunţat miercuri autorităţile israeliene, care au blocat transferul la începutul acestei săptămâni, informează AFP, potrivit AGERPRES.

"În această dimineaţă, miercuri, 1.000 de doze de vaccin Sputnik V donate de Rusia (...) au fost transferate de Autoritatea Palestiniană spre Fâşia Gaza, la cererea Autorităţii Palestiniene şi cu aprobarea conducerii politice (israeliene)", a raportat Cogat, organismul israelian responsabil cu operaţiunile civile din teritoriile palestiniene.

"Vaccinurile sunt în drum spre punctul de trecere Erez", care separă teritoriul israelian de enclava palestiniană, a adăugat acest organism într-un comunicat.

Autoritatea Palestiniană, cu sediul în Cisiordania ocupată, a acuzat luni statul evreu că a refuzat intrarea a mii de doze de vaccin anti-COVID-19 în Gaza, care are două milioane de locuitori. De cealaltă parte, Cogat a declarat că solicitarea palestiniană de intrare a vaccinurilor este "în curs de analizare şi aşteaptă o decizie politică".

Citește și: VIDEO 18+ Imagini cu femeia care pică de la etajul 6 al unui bloc, pentru a scăpa din flăcări

Mişcarea palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a denunţat marţi o "crimă" care "încalcă" dreptul internaţional.

Fâşia Gaza a înregistrat peste 53.700 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei, dintre care 538 soldate cu decese, însă surse medicale au raportat o scădere a spitalizărilor în ultimele săptămâni.

În Cisiordania, Ministerul Sănătăţii a recenzat oficial peste 115.700 de infectări cu noul coronavirus şi peste 1.400 de decese asociate COVID-19.

Autoritatea palestiniană a lansat la începutul lunii februarie vaccinarea personalului său medical, după ce a primit 2.000 de doze de vaccin de la statul evreu.

Ea a primit de asemenea 10.000 de doze de vaccin rusesc Sputnik V şi şi-a indicat intenţia de a oferi o parte palestinienilor din Gaza, un teritoriu separat geografic de Cisiordania de Israel.

Ea urma să primească la mijlocul lunii februarie cel puţin 50.000 de doze suplimentare de vaccin prin mecanismul COVAX, înfiinţat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Alianţa pentru vaccinuri.