Pacienţii cu infarct sunt transportaţi la Târgu Mureş, deşi la Spitalul Judeţean din Sibiu există aparatură de 5 milioane de euro

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 17-02-2021 16:51

Bolnavii care suferă un infarct sunt transportaţi cu elicopterul SMURD sau cu ambulanţa la spitalul din Târgu Mureş, deşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu există un centru performant, dotat cu aparatură în valoare de 5 milioane de euro, unde mai trebuie un angiograf şi medici care să intervină, ca spitalul sibian să poată fi inclus în Programul naţional de infarct, au declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, reprezentanţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu.

"Programul de infarct nu este derulat în judeţ, deci pacienţii care au infarct pleacă la Mureş", a explicat medicul şef al CJAS, Mihaela Galiş, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Guvernul taie ajutorul de deces

Şi directorul CJAS Sibiu, Vasile Spinean, a confirmat că pacienţii cu infarct sunt duşi de urgenţă la spitalul din Târgu-Mureş, care este inclus în Programul naţional.

"Cred că şi azi-noapte a fost un elicopter. Eu le aud că stau aproape de aeroport şi ştiu zgomotul elicopterului SMURD, cel roşu, care vine şi îi duce pe pacienţii cu infarct la Mureş. Dacă întrebarea era dacă în Sibiu se derulează Programul de infarct, răspunsul este nu", a arătat Vasile Spinean.

Întrebat de ce pacienţii cu infarct din judeţ nu pot fi trataţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Vasile Spinean a spus că deocamdată spitalul nu a încheiat un contract cu CJSAS. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu se află "Centrul de Cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult" (CVASIC), care a costat cinci milioane de euro în 2015, când a fost inaugurat.

"Este o întrebare bună ce se face la CVASIC-ul de la Spitalul Judeţean. Eu am avut o întâlnire, nu demult, cu doctorul Bitea şi cu doamna doctor, şefa clinicii de cardiologie, în ideea în care să identificăm împreună o oportunitate de a accesa către noi nişte domenii de servicii pe care să le putem deconta acolo, pentru că s-a terminat perioada de monitorizare a proiectului respectiv în decembrie (2020 n.r.) şi practic, acum, spitalul poate să folosească toate acele aparate de acolo ca şi când ar fi fost cumpărate ieri din punct de vedere al performanţelor. Dotare avem şi este de ultimă generaţie şi am discutat cu ei ce anume activităţi pot să facă în acel centru, care să le aducă şi bani, ce pot să facă pentru bolnavii care sunt internaţi pe perioadă lungă în spital şi au nevoie de investigaţii, dar şi cu ce pot veni ca pachet de servicii. Pentru CVASIC nu (avem contract n.r.), pentru că nu mi s-a cerut. Eu ca să contractez nişte servicii cu un furnizor, acel furnizor trebuie să îmi spună că poate să facă serviciile. (...) De ce nu există interes la nivelul Spitalului (Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu n.r.) pentru contractarea cu Casa (de Asigurări de Sănătate n.r.) pe acele aparate, nu ştiu să vă răspund", a arătat Vasile Spinean.

Directorul CJAS susţine că i-a explicat directorului general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Florin Neag, ce acte trebuie întocmite pentru ca spitalul sibian să poată solicita intrarea în Programul naţional de infarct. La spitalul sibian, în acest centru există unul din cele mai moderne angiografe din România şi un RMN 3 Tesla, care mai există în judeţ doar la Spitalul Clinic de Pediatrie.

"Cu ultimul director am discutat, cu domnul Neag, care a fost pe la mine acum două săptămâni şi i-am spus să împacheteze serviciile de la CVASIC şi să vină cu ele spre noi, în primul rând să vină cu aparatele în evaluare la noi, adică i-am spus care sunt paşii de urmat să poată să valorifice infrastructura de acolo. Acolo există RMN 3 Tesla şi la Centrul de Cercetare de la Pediatrie. (...) Acolo (la CVASIC n.r.) este unul din cele mai moderne angiografe din ţară. (...) Spitalul trebuie să evalueze ce poate să facă cu acea aparatură", a punctat Vasile Spinean.

Actualul director al CJAS Sibiu, Vasile Spinean, a fost directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în 2015, când s-a inaugurat CVASIC-ul. Spinean susţine că la Sibiu există aparatura necesară pentru ca medicii să intervină să rezolve cazurile cu infarct.

"Din punct de vedere tehnic, cu siguranţă, da (s-ar putea rezolva un infarct la Sibiu n.r.)", a declarat Vasile Spinean.

Potrivit lui Spinean, spitalul sibian a blocat concursul de angajare a cadrelor medicale pentru CVASIC, care începuse în luna decembrie 2020.

"Am înţeles că a fost un concurs. Ştiu că nu s-a mai mai finalizat. (...) Îţi trebuie personal şi îţi mai trebuie şi nişte condiţii pe care să le îndeplineşti ca să intri în Programul naţional de infarct. După criteriile actuale, le mai trebuie un angiograf", a completat Vasile Spinean.

În 4 decembrie 2015, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu anunţa că a inaugurat "un centru nou şi ultra modern de cercetare a patologiei cardiovasculare", în valoare de 5 milioane de euro, bani din fonduri europene, dar şi din bugetul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Guvernului României. La momentul respectiv, şeful de atunci al Secţiei Clinice de Cardiologie I şi directorul de proiect, medicul Ioan Maniţiu, spunea că "centrul de cercetare în patologia cardio-vasculară este conceput să funcţioneze integrat, după modele similare din UE şi SUA, urmând a fi conectat la reţelele europene şi mondiale de cercetare, oferind practic tinerilor cercetători şi doctoranzi din ţară sau din străinătate posibilitatea de a se forma şi de a studia la cele mai înalte standarde în domeniu."