ALERTĂ - Verificări făcute de DNA la Primăria Ploieşti: S-au cerut documente legate de un contract

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 18-02-2021 13:12
Actualizat: 18-02-2021 13:15

Procurorii anticorupţie au solicitat Primăriei Ploieşti transmiterea mai multor documente referitoare la derularea contractului de salubritate în perioada 2017-2020, au declarat, pentru AGERPRES, surse din administraţia locală.

Potrivit acestora, cererea procurorilor anticorupţie vizează transmiterea unor copii atât după contractul cu operatorul de salubritate, cât şi după facturile emise pentru prestarea acestui serviciu între anii 2017-2020.

Serviciul de salubritate în municipiul Ploieşti este asigurat de peste 10 de ani de SC ROSAL, iar în mandatul anterior, al liberalului Adrian Dobre, au fost numeroase plângeri şi sesizări de la cetăţeni cu privire la derularea serviciului, oraşul fiind supranumit în acea perioadă "oraşul gunoaielor".

Actualul primar, Andrei Volosevici, a demarat, imediat după instalarea sa în funcţie în octombrie 2020, un amplu program de curăţenie care a vizat ridicarea gunoaielor din cartierele oraşului.