Trei persoane au fost rănite într-un accident produs pe o bretea de acces către autostrada A1, la Piteşti

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-02-2021 18:00

Trei persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs pe o bretea de acces către autostrada A1, în zona de sud a municipiului Piteşti, potrivit agerpres.ro.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, s-a produs în zona kilometrului 110 al autostrăzii. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri, un echipaj SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Citește și: Maia Sandu i-a dat lovitura de grație lui Vladimir Plahotniuc

"Au fost trei victime, iar pentru două dintre acestea a fost nevoie de intervenţia echipajelor de pompieri, care le-au extras în siguranţă", precizează ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, într-unul dintre autoturismele implicate se aflau două persoane, iar în celălalt una singură. Toate victimele erau conştiente şi cooperante la sosirea echipelor de salvare.

Traficul rutier a fost îngreunat în zona producerii accidentului, până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetării la faţa locului.