Peste 50 de amenzi au fost aplicate participanţilor la un eveniment privat organizat într-un local din Bistriţa

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 21-02-2021 12:14

Peste 50 de amenzi au fost aplicate, sâmbătă noaptea, participanţilor la un eveniment privat organizat într-un local din municipiului Bistriţa, potrivit datelor comunicate duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Citește și: Miron Cozma, despre protestele din Valea Jiului: ‘Acești oameni riscă să își piardă viața din cauza condițiilor precare. Mi-ar plăcea ca președintele Iohannis să se ducă în mină să lucreze el acolo 8 ore’

"În cursul nopţii trecute, efective din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa şi jandarmi din cadrul IJJ Bistriţa-Năsăud au desfăşurat o acţiune în localitatea Unirea, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în contextul stării de alertă. Astfel, forţele de ordine au intervenit la punctul de lucru al unui agent economic din Unirea, unde s-a constatat că se desfăşura un eveniment privat, în spaţiu închis, contrar prevederilor legale. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 54 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 6.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020, evenimentul respectiv fiind întrerupt", a transmis IPJ.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii bistriţeni, alături de jandarmi şi poliţişti locali, au verificat 84 de societăţi comerciale şi au legitimat peste 1.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.000 de lei.