Costoiu anunţă deschiderea unui centru de donare de sânge în Regie

Autor: A. Dumitrescu, Redactor
Publicat: 26-02-2014 20:35

"Împreună cu Universitatea Politehnica din București și Uniunea Națională a Studenților din România am hotărât să solicităm Ministerului Sănătății realizarea unui centru permanent de donare de sânge în Campusul Studențesc Regie. Acest centru va fi la dispoziția studenților de Regie, din Complexele Grozăvești, Belvedere și Leu. Sunt circa 20.000 de studenți care locuiesc în aceste campusuri", a declarat Costoiu. Potrivit acestuia, după ce se vor primi aprobările necesare, centrul va deveni funcțional cel mai târziu la 1 octombrie. "Dacă se vor primi aprobările, s-ar putea ca în cursul acestui an să-l realizăm, cel mai târziu la 1 octombrie odată cu debutul anului universitar, dacă nu mai devreme", a mai spus Costoiu. Ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a donat miercuri sânge, în cadrul unei campanii derulate de UNSR, UPB și Institutul Național de Hematologie. Agerpres