VIDEO Un avion militar s-a prăbuşit în Nigeria: Şapte oameni au murit

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-02-2021 17:21

Un avion de mici dimensiuni al forţelor aeriene nigeriene s-a prăbuşit chiar în faţa aeroportului din Abuja duminică, din cauza unei defecţiuni la motor, şi toate cele şapte persoane de la bord au murit, a anunţat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene Ibikunle Daramole într-un comunicat, preluat de Reuters.

Aeronava Beechcraft KingAir B350i s-a prăbuşit în timp ce se întorcea la aeroportul Abuja, după ce raportase pana la motor când era în drum spre Minna, a spus oficialul. Oraşul Minna se află la aproximativ 110 kilometri nord-vest de Abuja, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat, critici dure la adresa lui Ion Cristoiu: ‘Răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba’