Vlad Voiculescu la `Marius Nasta`: Vorbim despre un echipament care a fost verificat acum două luni

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-02-2021 06:20

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că echipamentul de la unitatea mobilă ATI a Institutului "Marius Nasta" a fost verificat în urmă cu două luni.

"A fost un incident minor. O sperietură mare însă. Avem şapte pacienţi, cu toţii sunt în regulă. În această seară cu toţii au fost transferaţi în secţii ale Institutului 'Marius Nasta'. Totul este în regulă în acest moment. Informaţiile pe care le avem până în acest moment este că nu a fost vorba despre un incendiu, mai degrabă o degajare de abur, respectiv de fum. Nu este vorba despre altceva. Vorbim de asemenea despre un echipament exterior spitalului, un tir care a fost reechipat ca să funcţioneze ca o secţie de ATI mobilă, un echipament care a fost verificat tehnic ultima dată acum două luni. Nu vorbim despre probleme cu echipament vechi sau alte lucruri care ar putea să pună în pericol viaţa pacienţilor. Vorbim despre un echipament care a fost verificat acum două luni. Nu putem să vorbim despre probleme ale echipamentului atât timp cât nu a existat un incendiu, a exista o degajare de abur sau de fum. Asta ne vor spune specialiştii după ce vor face toate verificările acolo", a declarat Voiculescu la Institutul "Marius Nasta".

Zeci de echipaje de pompieri au intervenit, duminică seara, la Institutul "Marius Nasta", unde a fost anunţat un incendiu la o unitate mobilă ATI amplasată într-un TIR. Incendiul nu s-a confirmat.

Intervenția la incidentul din seara zilei de 21 februarie 2021 de la Marius Nasta (sursa: inquam...

Publicată de stiripesurse.ro pe Duminică, 21 februarie 2021