Dan Barna bate în retragere în scandalul ochelarilor: 'Nu am făcut chiar bine, îmi pare rău de gestul meu' / VIDEO

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 23-02-2021 21:08

Liderul USR, vicepremierului Dan Barna, spune că îi pare rău de gestul făcut în Camera Deputaților, unde un angajat a fost chemat să-i ridice ochelarii de pe jos. Inițial, Barna a zis că a fost „o întâmplare absolut banală”.

Citește și: Examen de integritate la PNL. De ce liberalii nu se delimitează de Costel Alexe, Mihai Chirica, Mircea Roșca, Mugurel Cozmanciuc

„Gâlceava ochelarului cu lumea. Știrea cu cea mai mare tracțiune despre ziua de ieri de la prezența premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Și întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărășenia. Subsemnatul, acuzat public de delict de caracter, declar următoarele:

Ieri, în jurul orelor 17:20 mă aflam, neînsoțit, în banca alocată membrilor Guvernului din Plenul Camerei Deputaților. În dreapta mea se afla Premierul Florin Cîțu, iar în stânga o colegă, să-i spunem M. Prezența noastră era legată de o solicitare a PSD de a prezenta noua colecție de cartoane și butaforii colorate sub pretextul unei discuții, pretins serioase, despre buget. La momentul în care urmau să se petreacă faptele prezentei mărturisiri la microfon se afla, Marcel Ciolacu.

Discurs plictisitor, conținut puțin. Neglijent, stângaci și neatent mi-am așezat ochelarii aiurea pe aparatul de vot, iar ei au decis să facă o tumbă până jos.

„Ok”, mi-am zis. „Acolo să stați, dar să nu uit totuși să vă iau când se vor termina discursurile.” Colega M. însă, om simțitor și atent, observase și ea tumba ochelarilor și fără să i-o fi cerut, cu gândul amabil să mă ajute, l-a chemat pe colegul nostru Valentin, aflat în zonă, să-i recupereze. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și aici am săvârșit delictul moral pentru care fac prezentul autodenunț: i-am arătat cu mâna pe unde căzuseră ochelarii. I-a ridicat, mi i-a dat, i-am mulțumit, ne-am zâmbit și a plecat.

Înțeleg totuși că nu am făcut chiar bine și îmi pare rău de gestul meu. Le mulțumesc însă lui Valentin și M pentru că au dovedit că sunt oameni”, a scris Dan Barna, marți seară, pe pagina de Facebook.

Invitat la B1 tv, marți seară, el a spus că nu i-a cerut nimănui să-i aducă ochelarii. „Sunt o persoană care nu se repede, stă și se gândește”, a zis el. „Observați că nu am făcut nici un semn nimănui”, a adăugat Barna.

Inițial, vicepremierul spunea că a fost „o întâmplare absolut banală”.

„Este o întâmplare absolut banală. Ascultându-l pe domnul Ciolacu, mi-au căzut ochelarii de pe pupitru și i-am lăsat acolo, gândindu-mă că o să-i iau în momentul în care se vor termina intervențiile, că mi se părea ciudat să mă ridic atunci. Am spus că oricum nu trec pe acolo parlamentari. Dar colega de alături a observat și a avut inițiativa să-i facă semn unui coleg din staff-ul Camerei (Deputaților - n.r.), pe care l-a rugat să vină să ridice ochelarii. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și i-am spus că sunt acolo, jos, în față. I-a luat, mi i-a dat și i-am mulțumit. Subiect încheiat”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Barna.