Concert Ravel, Mendelssohn şi Wagner, la Sala Radio

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 24-02-2021 09:01

Orchestra de Cameră Radio va susţine miercuri un concert în care vor fi prezentate lucrări de Ravel, Mendelssohn, Wagner şi Saint-Saëns şi care va fi dedicat memoriei dirijorului Camil Marinescu, care a murit în 2020 din cauza Covid-19, potrivit news.ro.

Concertul, sub bagheta cunoscutului dirijor Cristian Mandeal, va fi transmis în direct de la Sala Radio.

Camil Marinescu a murit în iulie 2020, la vârsta de 56 de ani, în urma contaminării cu SARS-CoV-2.

Dirijorul Camil Marinescu a studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde printre profesorii săi s-a numărat şi Cristian Mandeal.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

A fost dirijor invitat la Berliner Sinfonie Orchester (Germania) şi în aceeaşi ipostază a colaborat cu Filarmonica din Osaka (Japonia). A dirijat în Statele Unite, Canada, Franţa, Austria, Spania, Italia şi China şi a colaborat cu ansambluri de renume, ca Hallé Orchestra (Manchester), Orchestre National de Lyon şi Orchestra Naţională din Mexic. El a avut şi o apreciată activitate pedagogică, la Universităţile din Osaka şi Kyoto (Japonia) şi a participat la conferinţe în Franţa, Spania şi SUA.

Programul prezentat de Orchestra de Cameră Radio va cuprinde: E. Elgar - Serenada în mi minor pentru orchestra de coarde, F. Mendelssohn - Nocturna din suita Visul unei nopţi de vară, C. Saint-Saëns - Serenada, M. Ravel - Pavană pentru o infantă defunctă, G. Fauré - Pavana şi R. Wagner - Idila lui Siegfried.

Concertul va fi transmis în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical şi online, pe site-urile radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro şi pe paginile de Facebook ale Radio România Muzical şi Orchestrele şi Corurile Radio.