The Offspring va lansa un nou album de studio după o pauză de aproape un deceniu

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 25-02-2021 14:23

Trupa rock americană The Offspring va lansa un nou album de studio, "Let The Bad Times Roll", după o pauză de aproape un deceniu, informează joi site-ul contactmusic.com, citat de Agerpres.

Grupul american, devenit celebru cu piesa "Pretty Fly For A White Guy" şi alcătuit în prezent din solistul Bryan "Dexter" Holland, basistul Todd Morse, chitaristul Kevin "Noodles" Wasserman şi toboşarul Pete Parada, a anunţat că noul său album de studio, al zecelea din discografia formaţiei, va fi lansat în data de 16 aprilie.

Citește și: ALERTĂ - Parlamentul a deblocat angajările la stat: Posturile vacante din administrația publică centrală și locală pot fi scoase la concurs

Cu ocazia anunţului său de miercuri, trupa a lansat primul single extras de pe noul material discografic, cântecul "Let The Bad Times Roll", care a dat titlul acestui album.

Noul disc, primul compus de grupul The Offspring după albumul "Days Go By" din 2012, a fost înregistrat pe parcursul mai multor ani şi în diverse oraşe, inclusiv în studioul pe care trupa americană îl deţine în Huntington Beach, California.

Pentru acest LP, care are 12 piese, grupul The Offspring a colaborat pentru a treia oară cu renumitul producător muzical Bob Rock.

Trupa rock The Offspring a fost înfiinţată în California în anul 1984 şi a lansat nouă albume de studio, care s-au vândut în peste 40 de milioane de copii la nivel mondial.