Programul DDB - Suporterii lui Dinamo și-au propus să cumpere 50.000 de bilete la meciul cu Viitorul

Autor: George Traicu
Publicat: 26-02-2021 17:21

Suporterii lui Dinamo București, organizați în Asociaţia „Peluza Cătălin Hîldan”, prin programul Doar Dinamo București, organizează din nou o acțiune de colectare de fonduri pentru susținerea echipei lor favorite, sub forma vânzării de bilete.

Biletele virtuale pentru partida FC Dinamo - FC Viitorul de vineri seara s-au pus în vânzare de joi, iar vineri dimineața se vânduseră deja peste 10.000.

Obiectivul pentru fiecare meci este de a ajunge la 50.000 de bilete vândute, obiectiv realizat până acum de 4 ori, conform organizatorilor.

„10.000 doar de azi dimineață. E clar că iar s-a pornit tăvălugul tras de câini”, scriu organizatorii în mediile sociale.

De fiecare dată când se realizează obiectivul de 50.000 de bilete vândute, se organizează și o tombolă cu un mare premiu constând într-un automobil.