Degringoladă a regimului din Armenia: Preşedintele refuză demiterea şefului Armatei, acuzat de tentativă de puci

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 27-02-2021 20:54
Actualizat: 27-02-2021 21:56

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, a refuzat să semneze ordinul prim-ministrului Nikol Paşinian de demitere a şefului armatei, agravând astfel şi mai mult criza politică din ţară, unde mii de persoane au manifestat sâmbătă din nou, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'Preşedintele, în cadrul prerogativelor pe care i le conferă Constituţia, a retrimis textul cu obiecţii', a explicat într-un comunicat preşedinţia de la Erevan, potrivit căreia criza politică 'nu poate fi rezolvată prin schimbări frecvente de responsabili'.

La scurt timp, prim-ministrul a scris pe Facebook că îi va retrimite preşedintelui ordinul, subliniind că decizia lui Sarkissian nu a dezamorsat 'deloc' criza.

Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Erevan pentru a treia zi consecutiv pentru a cere demisia lui Paşinian, criticat pentru înfrângerea în războiul din Nagorno-Karabah din toamna lui 2020.

Armenia traversează o criză politică de când Nikol Paşinian a acceptat în noiembrie, sub constrângere, acordul de pace propus de Moscova, parafând astfel o înfrângere umilitoare în faţa Azerbaidjanului.

Criza a luat amploare joi după ce Statul Major a cerut demisia lui Paşinian, care a denunţat o tentativă de puci şi a ordonat demiterea şefului armatei, Onik Gasparian.

Premierul a strâns în jur de 20.000 de susţinători într-o manifestaţie la Erevan, iar opoziţia a răspuns joi şi vineri reunind mii de demonstranţi pentru a cere demisia lui Paşinian.