Incendiu suspect în Toporu: casa unei femei în vârstă a fost incendiată; poliția a deschis o anchetă

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 27-02-2021 22:54

Poliţiştii giurgiuveni fac cercetări după ce casa unei bătrâne, în vârstă de 85 de ani, din localitatea Toporu a luat foc, sâmbătă, ca urmare a folosirii intenţionate a unei surse de aprindere, femeia suferind un atac de panică şi având nevoie de îngrijiri medicale, informeză Agerpres.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu au fost solicitaţi astăzi (sâmbătă-n.r.) prin 112 să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Toporu.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ şi pompierii din cadrul Punctului de Lucru Drăgăneşti Vlaşca, judeţul Teleorman.

Pompierii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că focul se manifesta la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă aproximativ 80 de metri pătraţi, la un garaj şi la bunurile materiale dintr-o bucătărie, existând pericol de extindere la întreaga locuinţă. Proprietara, o bătrână de aproximativ 85 de ani, a făcut atac de panică şi a fost preluată de echipajul SAJ Giurgiu şi transportată la spital", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU Giurgiu.

Incendiul a fost stins după aproximativ o oră şi jumătate, pompierii reuşind să salveze restul casei de locuit şi mai multe anexe gospodăreşti.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Cauza probabilă a acestui incendiu ar fi folosirea intenţionată a sursei de aprindere, motiv pentru care evenimentul a rămas în atenţia autorităţilor competente pentru cercetări, a precizat sursa citată.

Foto: arhivă.