VIDEO Marcel Ciolacu prezintă imagini spectaculoase: Aici e moștenirea noastră pentru cei ce vor veni

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 28-02-2021 10:21
Actualizat: 28-02-2021 21:01

Imagini spectaculoase din Ținutul Buzăului, care ar putea fi declarat de UNESCO geoparc global, au fost prezentate, duminică de președintele PSD, Marcel Ciolacu, el fiind și deputat de Buzău.

„Ținutul Buzăului” ar putea fi declarat geoparc global, în acest an, de UNESCO.

Acest lucru va însemna mai mulți turiști, mai multe investiții și mai multă expunere internațională.

Citește și: Virgil Musta ne anunță că facem Paștele și 1 Mai din nou acasă: 'Mă tem că nu vom avea Sărbătorile pe care ni le dorim!'

Proiectul este finanțat în proporție de 70% de Consiliul Județean (70 de mii de euro/ an timp de 7 ani), și 30% de Asociația „Ținutul Buzăului”.

Fondurile primite de la Consiliu sunt folosite pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaționale, sociale, de promovare a teritoriului, precum și pentru o parte a costurilor de management.

De asemenea, Universitatea București contribuie prin expertiza științifică.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat, duminică, pe pagina sa de Facebook, imagini spectaculoase din „Ținutul Buzăului”, care cuprinde vulcanii noroioși, peșterile de sare, urmele vulcanilor preistorici, așezările de la Bozioru și, nu în ultimul rând, chihlimbarul roșu de la Colți

„Aici e moștenirea noastră pentru cei ce vor veni. Avem obligația să conservăm acest loc, să-l păstrăm pentru generațiile viitoare”, spune Ciolacu. El promite că acest geoparc se va realiza.