Criza din Myanmar: Statele Unite avertizează armata cu noi sancţiuni după violenţele recente

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 02-03-2021 06:56

Statele Unite i-au avertizat luni pe liderii militari din Myanmar, care au preluat puterea prin lovitură de stat, că vor adopta acţiuni suplimentare dacă forţele de securitate continuă să omoare persoane neînarmate şi să atace jurnalişti şi activişti, informează Reuters.

"Dacă armata birmaneză continuă pe această cale, dacă armata birmaneză refuză să restabilească guvernul ales în mod democratic şi să înceteze această violenţă oribilă împotriva demonstranţilor paşnici, vor exista în viitor măsuri suplimentare din partea Statelor Unite, a declarat la briefingul de presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Un oficial al Casei Albe a declarat duminică că Statele Unite pregătesc sancţiuni suplimentare împotriva celor responsabili pentru recentele izbucniri de violenţă.