Doi vulcani au erupt marţi în Indonezia - coloanele de cenusă au urcat până la 5000 de metri înălțime

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 02-03-2021 10:42

Doi vulcani de pe insule separate din Indonezia au erupt marţi, trimiţând în atmosferă coloane de cenuşă, informează DPA, potrivit AGERPRES.

Muntele Sinabung de pe insula Sumatra a expulzat în atmosferă o coloană de cenuşă la 5.000 de metri înălţime şi fluxuri de materiale piroclastice pe versanţi, a informat Agenţia Geologică din Indonezia.

Sinabung a erupt intermitent în ultimii ani. În 2016, nouă săteni şi-au pierdut viaţa după ce vulcanul a expulzat gaz fierbinte şi materiale vulcanice.

Citește și: SONDAJ CURS - PNL îşi începe scăderea, PSD stagnează USR-PLUS şi AUR îşi conservă poziţiile

Muntele Merapi de pe insula centrală Java şi-a continuat activitatea vulcanică, expulzând fluxuri de materiale piroclastice la circa doi kilometri în jos pe versantul său sud-vestic, potrivit agenţiei citate.

Pe moment nu au fost semnalate victime în urma niciuneia dintre erupţii.

Vulcanul Merapi, cu o altitudine de 2.968 metri, a erupt de mai multe ori din 2018 şi este cel mai activ dintre vulcanii Indoneziei.

Ultima sa erupţie devastatoare a avut loc în 2010, când peste 340 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 60.000 au fost strămutate.

Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică, şi are aproximativ 128 de vulcani activi.