Rizespor, echipa antrenată de Marius Şumudică, a fost învinsă de echipa lui Lung, Săpunaru şi Alibec, Kayserispor, scor 2-1

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-03-2021 21:12

Formaţia Rizespor, antrenată de Marius Şumudică, a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa lui Silviu Lung Jr, Cristian Săpunaru şi Denis Alibec, Kayserispor, într-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Turciei.

Alibec şi Lung nu au făcut parte din lotul gazdelor pentru această partidă, nefiind refăcuţi după accidentări, iar Săpunaru a intrat pe teren în minutul 82, potrivit news.ro.

Citește și: EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost eliberat din funcția de prefect al Capitalei: ‘Consider că mi-am făcut datoria față de bucureșteni’

Au marcat Muhar ’48 şi Parlak ’77 pentru învingători, respectiv Samudio ’73 pentru Rizespor.

Echipa lui Şumudică ocupă locul 16 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu Kayserispor, care este pe 15. Lider este Galatasaray, cu 57 de puncte.