Curtea Constituțională a Moldovei: Președintele țării și Guvernul demisionar au dreptul la remanieri

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 04-03-2021 14:29

Magistrații Curții Constituționale au admis că un Guvern interimar poate numi ori propune persoane în funcții de demnitate publică, dar în alte funcții decât cea de ministru.

Magistrații Curții Constituționale au examinat astăzi sesizarea depusă de către președintele Maia Sandu în care contestă unele prevederi din Legea cu privire la Guvern, care reglementează atribuțiile Executivului interimar. Curtea Constituțională a hotărât să admită parțial sesizarea depusă de către șeful statului, transmite moldpres.

”Curtea Constituțională a decis că un Guvern în exercițiu poate propune pentru numire alte persoane în funcții de demnitate publică, altele funcții decât cea de ministru, pe un termen determinat. Se recunosc constituționale prevederile ce țin de interzicerea Guvernului de a putea elibera din funcție persoanele cu demnitate publică de către un Guvern în exercițiu”, a declarat Domnica Manole.