Eurohold va primi o finanțare de 31 milioane de dolari de la grupul de investiții Global Emerging Markets Group

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-03-2021 11:52

Grupul financiar Eurohold, compania mama a companiei de asigurări Euroins, și-a asigurat un angajament de finanțare de 26 milioane euro de la Global Emerging Markets Group (GEM) – grup de investiții cu o valoare estimată de 3,4 miliarde dolari și cu activitatea axată pe piețele emergente.

GEM va asigura finanțarea din capitaluri proprii în schimbul unei cote din acțiunile grupului Еurohold. Fondurile urmează să fie folosite pentru achiziția grupului CEZ în Bulgaria, dar și pentru investiții în dezvoltarea operațiunilor din piața de asigurare – prin activitatea Euroins, potrivit mediafax.ro.

Citește și: STUDIU - Ne bucuram degeaba: măsurile de carantină nu au avut un efect simțitor asupra mediului

GEM are aproape 30 de ani de experiență în investiții în întreaga lume, iar până acum a finalizat peste 400 de tranzacții în peste 70 de țări din întreaga lume.

La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a șapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică - CEZ Distribution Bulgaria și cel mai mare furnizor de energie electrică - CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acțiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria. CEZ este cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienți. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri și active totale de 700 milioane EUR (1,4 miliarde BGN). Compania are peste 3000 de angajați în Bulgaria.