Peste 16.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19, în Vrancea: Aproape 10.000 au făcut şi rapelul

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 08-03-2021 18:21

Peste 16.000 de vrânceni s-au vaccinat împotriva COVID-19 de la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent, iar aproape 10.000 dintre aceştia au făcut şi rapelul, a infirmat, luni, Prefectura Vrancea, potrivit AGERPRES.

"Numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, începând cu data de 04.01.2021 şi până la 07.03.2021 este de 16.033, iar 9.832 de persoane au făcut şi rapelul, începând cu 25.01.2021 şi până în prezent", a precizat, într-un comunicat de presă, Prefectura Vrancea.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’

Potrivit sursei citate, în acest weekend la nivelul judeţului Vrancea s-au vaccinat peste 2.000 de persoane. Cele mai multe persoane, aproximativ 800, s-au vaccinat la centrul deschis la Casa Armatei din municipiul Focşani.

La nivelul judeţului Vrancea sunt funcţionale, în prezent, şase centre de vaccinare pentru imunizarea populaţiei, la Casa Armatei şi Dispensarul Sud în municipiul Focşani, la Odobeşti, Panciu, Suraia şi Adjud.