DOCUMENT 83 de români au acuzat reacții adverse, după vaccinarea cu AstraZeneca, în ultimele 24 de ore:

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 09-03-2021 18:11
Actualizat: 09-03-2021 19:11

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, marţi, că în ultimele 24 de ore s-au vaccinat 48.200 persoane şi s-au înregistrat 119 reacţii adverse.

DOCUMENTUL poate fi citit AICI

CNCAV a transmis, marţi, că, de la ultima raportare, au fost vaccinate 48.200 persoane, dintre care 35.924 cu Pfizer, 4.942 cu Moderna şi 7.334 cu AstraZeneca. 42.299 persoane au primit prima doză de vaccin şi 5.901 cea de-a doua.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns, astfel, la 1.254.800, dintre care 663.643 au primit ambele doze.

Citește și: Marcel Ciolacu a pus ochii pe Constituție: ‘Sunt 6 sau 7 colegi care vor veni cu un proiect de propunere de modificare a Constituției’

De la ultima raportare s-au înregistrat 119 recţii adverse, 108 fiind de tip general. 83 dintre reacţii au fost semnalate la persoane vaccinate cu serul AstraZeneca.

De la debutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 6.280 reacţii adverse, rata fiind de 3,3/1000 doze administrate.

Până acum s-au folosit în România 1.918.443 doze de vaccin, aproape 1,6 milioane fiind produse de Pfizer.

Citește și: Palmă dură primită de România de la CEDO .