Iranul reproşează SUA că menţin atitudinea fostului preşedinte Trump

Autor: George Traicu
Publicat: 11-03-2021 17:46

Iranul a criticat joi SUA pentru că nu au schimbat politica de ''presiune maximă'' împotriva Iranului dusă de fosta administraţie Donald Trump, avertizând că acest lucru nu va duce la nicio soluţie diplomatică, relatează AFP potrivit Agerpres.

''Statele Unite declară că favorizează diplomaţia, nu politica eşuată de 'presiunea maximă' a lui Trump'', a scris pe Twitter ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif.

''Cu toate acestea (secretarul de stat american Anthony Blinken) se laudă că opreşte Coreea de Sud să transfere propriii noştri bani pentru ca Iranul să cumpere produse alimentare şi medicale'', a adăugat el.

Zarif a reacţionat la comentariile făcute cu o zi înainte de secretarul de stat american.

Acesta a declarat în faţa unei comisii parlamentare că nu are nicio intenţie să permită unor ţări precum Coreea de Sud sau Irakul să deblocheze miliarde de dolari din active iraniene - îngheţate din cauza sancţiunilor SUA - înainte ca Teheranul să revină la aplicarea deplină şi integrală a acordului nuclear internaţional încheiat la Viena în 2015.

Atât iranienii cât şi americanii afirmă că vor să salveze acest acord subminat în 2018 de decizia fostului preşedinte american Donald Trump de a retrage Statele Unite şi de a impune sancţiuni economice Iranului.

Dar pentru a ridica sancţiunile impuse de administraţia Trump împotriva Teheranului, Washingtonul cere ca acesta din urmă să revină la aplicarea acordului.

Teheranul, care a renunţat la majoritatea angajamentelor asumate la Viena ca răspuns la denunţarea acordului de către Donald Trump, afirmă la rândul său că este gata să revină la prevederile acordului, cu condiţia ca Statele Unite să ridice mai întâi sancţiunile care au aruncat economia iraniană într-o recesiune profundă, din care ţara ar fi început să-şi revină în a doua jumătate a anului 2020, potrivit statisticilor oficiale iraniene.

"Repetarea aceloraşi politici nu va produce niciun rezultat nou'', a avertizat şeful diplomaţiei iraniene, în timp ce nici Washingtonul, nici Teheranul nu par că vor să facă primul pas.