Semnal de alarmă din Moldova: Trăim ceea ce a trăit Italia primăvara trecută

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 12-03-2021 12:01

Ivan Civirjic este anestezist reanimatolog și face parte din echipa Institutului de Medicină Urgentă din 2014.

După ce, în primăvara anului trecut, a primit informația că spitalul va fi unul din centrele pentru pacienții critici cu COVID-19, a fost repartizat de către secția Anestezie și Terapie Intensivă în secția Reanimare, transmite ZdG.md.

În prezent, pentru Ivan și colegii săi, problema cea mai mare o reprezintă numărul crescând al pacienților, pe de o parte, și gravitatea bolii, pe de altă parte.

După părerea sa, situația de azi în R. Moldova poate fi comparată cu experiența Italiei din aceeași perioadă a anului trecut.

„Profilul pacienților s-a schimbat, categoria lor s-a schimbat și severitatea bolii este cu totul alta. Insuficiențele respiratorii sunt greu de menajat, iar afectarea suprafeței pulmonare este destul de mare. Acum, probabil, prima oară timp de un an, noi trăim ceea ce a trăit Italia primăvara trecută.

O altă problemă e că, de fapt, s-a confirmat că noi avem și tulpina din Marea Britanie. Respectiv, pacienți sunt tot mai gravi și, prin urmare, se rețin tot mai mult în unitățile de terapie intensivă din țară, iar paturi nu sunt foarte multe”, explică medicul.

La un an de când a fost confirmat primul caz de coronavirus în R. Moldova, Ivan consideră că autoritățile nu au avut capacitatea să vadă în viitor și sunt depășite.