Un șofer beat a încercat să fugă de la locul producerii unui accident: Bărbatul a fost prins de un jandarm în civil

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 14-03-2021 15:57

Un șofer beat a încercat să fugă de la locul producerii unui accident, dar a fost prins de un jandarm în timpul liber. Bărbatul aflat în stare avansată de ebrietate a dărâmat o poartă cu mașina pe care o conducea și a fost oprit de jandarm, până la sosirea polițiștilor.

Incidentul s-a produs duminică în orașul Constanța. O mașină condusă de un bărbat beat a dărâmat poarta unui imobil. Șoferul a încercat să fugă, dar a fost oprit de jandarmul în civil, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Ion Cristoiu: ‘România lui Florin Cîțu e o Românie ruptă din Rai. Este unul dintre cei mai slabi oameni politici din istoria postdecembristă’

„Ghinionul lui a fost colegul nostru, plutonier major Tudoroiu Ștefan, aflat în timpul liber, care a intervenit imediat pentru oprirea acestuia. Jandarmul a sesizat că este ceva în neregulă cu șoferul în cauză, întrucât acesta emana o puternică halenă alcoolică. După de a asigurat mașina și scos cheile din contact, subofițerul a anunțat autoritățile competente despre producerea acestui eveniment, moment în care șoferul în cauză devenit recalcitrant și a intenționat să plece, fiind oprit de omul legii”, au povestit jandarmii pe Facebook.

Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului și au încercat să-l verifice pe șofer cu aparatul etilotest. Deoarece acesta a refuzat, el a fost dus la secție pentru continuarea cercetărilor.