Dan Barna și aliații din Guvern se duc la Klaus Iohannis, înainte ca PNRR să fie transmis la Bruxelles: 'Departe să fie o dispută în coaliţie'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-03-2021 22:44
Actualizat: 15-03-2021 23:39

Vicepremierul Dan Barna a declarat că Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se află într-o stare avansată, urmând ca cei din coaliţia de guvernare să aibă o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, apoi acest Plan va fi pus în dezbatere publică, urmând ca apoi să fie transmis la Bruxelles, anunță news.ro.

”În momentul de faţă suntem într-o formă foarte avansată a acestui program. Săptămâna trecută am avut o întâlnire în coaliţie în care am căzut de acord pe alocări şi priorităţi. Programul este unul echilibrat, care aduce bani şi prevede resurse şi pe zona de infrastructură şi pe zona socială şi pe zona de sănătate şi pe zona de educaţie. Sunt sume de miliarde. La infrastructura rutieră vorbim de 4,5 miliarde, la infrastructură feroviară de 5 miliarde, pe sănătate avem 2,2 miliarde doar pe partea de infrastructură spitale. Priorităţile importante ale României se regăsesc acolo, este o formulă care în momentul de faţă e agreată între partidele din coaliţie, este o formulă pe care ministrul Ghinea a prezentat-o în Parlament, în comisia de specialitate deja de două ori şi o să continuăm să o facem”, a declarat Dan Barna.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Vicepremierul a precizat că urmează să existe o întâlnire cu şeful statului, înainte ca PNRR să fie transmis la Bruxelles.

”O să avem în două zile o întâlnire la nivelul coaliţiei şi cu preşedintele pentru a avea o formulă finală care să fie pusă în dezbatere, deci să fie prezentată public şi apoi să o trimitem la Bruxelles”, a declarat Dan Barna.

Întrebat dacă e o dispută în coaliţie pe acest subiect, Barna a explicat că nu este vorba despre vreo dispută.

”Departe să fie o dispută în coaliţie, este varianta Guvernului. Este o formulă la care s-a ajuns după multe săptămâni şi multe zile de dezbatere şi de negociere”, a declarat Barna.