Reţele infracţionale specializate în trafic de persoane şi prostituţie, destructurate de poliția germană

Autor: Bran Irina Alexandra
Publicat: 17-03-2021 13:02

Forţele de ordine germane au desfăşurat o serie de raiduri în mai multe landuri ale ţării în cadrul unei anchete privind reţele infracţionale specializate în trafic de persoane şi în prostituţie, transmite dpa, potrivit AGERPRES.

Miercuri la primele ore, poliţia federală a făcut mai multe percheziţii pentru a dezmembra reţeaua suspectată că a adus în mod ilegal în Germania cel puţin 58 de persoane, printre care mulţi copii, a explicat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Persoanele respective, care au plătit între 3.500 şi 8.000 de euro pentru a ajunge în Germania, au călătorit uneori câteva zile ascunse în camioane.

Citește și: Atac armat la trei spa-uri diferite în Georgia: 8 persoane ucise cu sânge rece

Poliţia a descoperit mai multe dintre aceste persoane, printre care cinci copii, în oraşul Bernstadt (landul Baden-Württemberg) şi ulterior a lansat o anchetă împreună cu Europol.

Într-o investigaţie separată, poliţia federală a percheziţionat mai multe locuri din Berlin, Hamburg şi Timmendorfer Strand, printre care saloane cosmetice şi de masaj.

Ancheta vizează traficarea de femei din Vietnam în Germania, unde acestea erau forţate să se prostitueze, a scris poliţia germană pe Twitter. ''Avem indicii că saloanele respective erau folosite şi ca bordeluri'', a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

O femeie vietnameză în vârstă de 43 de ani a fost arestată la Berlin, în acest caz mai fiind implicaţi doi suspecţi.