Instanţa a decis că Pablo Cortacero nu a fost îndepărtat abuziv din funcţia de preşedinte al CA de la Dinamo

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-03-2021 22:04

Suporterii-acţionari ai FC Dinamo au anunţat, joi seară, că instanţa a decis faptul că Pablo Cortacero nu a fost îndepărat abuziv din funcţia de preşedinte al CA al grupării bucureştene.

“Instanţa a decis în urmă cu câteva minute că Pablo Cortacero nu a fost îndepărtat abuziv din funcţia de preşedinte al CA de la Dinamo, aşa că nu va fi repus în drepturi, după cum ceruse. Cităm soluţia Instanţei pe scurt: “Respinge cererile de intervenţie formulate, ca NEÎNTEMEIATE””, se arată pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo, potrivit news.ro.

Citește și: Ieșire a consilierului lui Mugur Isărescu: Revolut Bank nu are autorizație BNR! E suficientă cea de la Banca Centrală Europeană

Suporterii au precizat că preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Dinamo rămâne, astfel, Constantin Eftimescu.