Coaliția a BĂTUT PALMA pe funcțiile de conducere de la TVR și SRR: Barna a anunțat CUM se împart funcțiile de conducere

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-03-2021 15:35
Actualizat: 22-03-2021 17:18

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat, luni, că, în cadrul coaliţiei guvernamentale, s-a convenit modificarea legilor de funcţionare ale Televiziunii şi Radioului Publice, astfel încât să existe funcţiile de preşedinte şi director general, care să fie propuşi de Consiliile de administraţie, conform Agerpres.

Citește și: Pagina lui Dominic Fritz, LUATĂ CU ASALT de timișorenii nemulțumiți de prelungirea carantinei

"În discuţia de astăzi s-a convenit (...) ca decizie politică, care va fi propusă până săptămâna viitoare de către grupul de lucru ca modificare a legislaţiei, o abordare în care preşedintele şi directorul general să fie membri ai Consiliilor de administraţie, preşedintele, evident, va fi propus de Consiliul de administraţie şi votat de Parlament, alături de Consiliul de Administraţie, directorul general, la rândul său, va fi propus de Consiliul de administraţie", a afirmat Barna, la Palatul Parlamentului.