Adrian Oros: 'O lege privind practicile comerciale neloiale ar trebui să apară până în iunie'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-03-2021 11:19

O lege privind practicile comerciale neloiale ar trebui să apară până în iunie, a declarat marți ministrul Agriculturii Adrian Oros, care a precizat că ministerul a inițiat un proiect de lege menit să pună pe picior de egalitate micul producător român și comerciantul dominant străin.

Legea ar trebui să asigure condiții echitabile de prezentare a produselor locale pe rafturile marilor retaileri, a spus ministrul, care a prezentat și un număr de practici incorecte și a vorbit de sancțiuni care pot ajunge până la 1% din cifra de afaceri a anului precedent, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Mihai Mărgineanu: Nu vi se pare ciudat că presa n-a mai dat nimic despre atentatele teroriste?

Printre practicile neloiale se numără taxele scunse, solicitarea de plăți pentru produse deteriorate la comerciant, refuzul prezentării unor clauze sau divulgarea de secrete comerciale, replesalii asupra furnizorilor, returnarea produselor nevândute, amenințări cu delistarea, sau refuzul negocierii cu partenerii pe lanțul scurt.

În același timp Oros a pomenit și de necesitatea ca micii fermieri să se asoccieze, să ofere produse sstandardizate și să poată face o aprovizionare ritmică. El spune că inițial proiectul a fost gândot ca o ordonanță de urgență, dar a fost preferată forma unei legi pentru a permite un spațiu de dezbatere mai larg.

O astfel de lege trebuie adoptată pentru alinierea la legislația europeană.