Nouă afgani şi marocani au fost prinşi când încercau să treacă graniţa ascunşi într-un camion sau pe jos

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 24-03-2021 11:00

Nouă migranţi din Afganistan şi Maroc au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni, în ultimele 24 de ore, când au încercat să treacă ilegal graniţa în Ungaria, ascunşi într-un camion sau mergând pe jos, pe câmp.

În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce era verificat un camion condus de un român, care transporta frigidere în Marea Britanie, au fost găsiţi în remorcă şase străini, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Un medic de la UPU-SMURD vorbește despre 'psihoza Groșan': oamenii refuză masca de oxigen

"În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 31 de ani, solicitanţi de azil în România", precizează, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.

Tot în zona Nădlac, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 100 de metri de graniţa cu Ungaria, trei persoane care se deplasau pe jos. Acestea au fost prinse şi, în urma verificărilor, s-a constatat că sunt din Maroc şi au vârste cuprinse între 25 şi 36 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări.