Angela Merkel dă înapoi în faţa criticilor: Restricţiile NU vor fi menţinute de Paşte (surse)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 24-03-2021 15:03
Actualizat: 24-03-2021 16:13

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis, pe fondul criticilor, anularea deciziei de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada Paştelui catolic, care este pe 4 aprilie, afirmă surse citate de presa germană, potrivit Mediafax.

Opoziţia din Germania şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi ai Bisericii Evanghelice criticaseră planul Guvernului Angela Merkel şi al guvernelor landurilor de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada pascală.

Planul recomanda desfăşurarea serviciilor religioase în format virtual şi menţinerea restricţiilor de circulaţie. Erau permise totuşi reuniuni între membri a două familii, în grupuri de cel mult cinci persoane.

Iniţiativa fusese criticată inclusiv de ministrul german de Interne, Horst Seehofer. "Sunt uimit că există sugestii ca bisericile să evite slujbele, mai ales de Paşte", a afirmat Seehofer, citat de revista Bild.

Pe fondul criticilor, Angela Merkel a decis miercuri iniţierea de noi consultări cu premierii landurilor germane şi anularea iniţiativei de prelungire a restricţiilor, afirmă surse citate de agenţia DPA şi de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.