Investitorul imobiliar Globalworth a raportat venituri operaţionale nete de 157,3 milioane de euro, în creştere cu 6,5%, la finele anului 2020

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 26-03-2021 09:44
Actualizat: 26-03-2021 09:45

Investitorul imobiliar Globalworth a raportat, în 2020, un venit operaţional net de 157,3 milioane de euro, în creştere cu 6,5% faţă de anul anterior, precum şi o valoare totală a portofoliului de trei miliarde de euro.

Potrivit datelor financiare ale companiei, gradul de îndatorare a fost de 37,8%, în conformitate cu strategia Grupului de a menţine pragul gradului de îndatorare pe termen lung sub 40% , potrivit agerpres.ro.

Citește și: Florin Cîțu își încalcă una dintre marile promisiuni ale mandatului: pune cruce depolitizării

Totodată, dividendele declarate şi plătite pentru anul fiscal anterior au fost în cuantum de 34 cenţi/acţiune, reprezentând cel puţin 90% din veniturile EPRA pentru primul şi al doilea semestru al anului.

În plus, compania a emis primele "obligaţiuni verzi" în valoare de 400 milioane de euro, cu o maturitate de şase ani, pentru care s-a înregistrat o ofertă ce a depăşit de peste două ori suma solicitată. De asemenea, poziţia de lichiditate a rămas ridicată, la 527,8 milioane de euro, numerar disponibil la data de 31 decembrie 2020, la care se adaugă o facilitate de credit revolving şi neutilizată în suma de 215 milioane de euro, disponibilă pentru Grup.

Valoarea totală a portofoliului investitorului imobiliar a rămas la trei miliarde de euro, ca în 2019, iar suma de 2,3 miliarde de euro pentru proprietăţi certificate ca fiind "Clădiri verzi".

De asemenea, suprafaţa consolidată a portofoliului operaţional a crescut cu 4,7%, în 2020, până la 1.271.300 mp de suprafaţă închiriabilă brută, în timp ce gradul de ocupare a portofoliului comercial s-a situat la 90,9%, respectiv 91,7%, inclusiv opţiuni de extindere pentru chiriaşi.

Chiria contractată anualizată a fost de 183,4 milioane de euro, din care 91,3% provenită din închirierea clădirilor de birouri şi a proprietăţilor industriale. În acest context, rata de colectare a chiriilor a rămas ridicată, la 99%, în perioada analizată.

Reprezentanţii Globalworth precizează că, în cursul anului trecut, compania a contribuit cu aproximativ două milioane de euro pentru comunităţi, în cadrul unui număr de 27 de iniţiative derulate în România şi Polonia, majoritatea fiind orientate către lupta împotriva COVID-19.

Globalworth este o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM, care activează în România şi Polonia, în ambele ţări devenind principalul investitor pe piaţa imobiliară de birouri.

În România, compania are sedii în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti, în timp ce în Polonia proprietăţile se regăsesc în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk şi Katowice. Începând din luna februarie 2020, CPI Property Group a devenit cel mai mare acţionar al Globalworth.