Situație HALUCINANTĂ: Războiul din coaliție lasă un județ fără prefect și subprefect de 3 luni

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 26-03-2021 10:10

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că Instituţia Prefectului funcţionează de mai multă vreme fără prefect şi fără subprefect, fapt care ar afecta activitatea judeţului. Conform lui Neagu, autorităţile centrale trebuie să numească cât mai repede un prefect de Buzău pentru că el, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a ajuns să nu aibă cu cine colabora în lipsa unei echipe complete la vârful Prefecturii.

Citește și: Florin Cîțu își încalcă una dintre marile promisiuni ale mandatului: pune cruce depolitizării

„Judeţul Buzău de o grămadă de timp nu poate fi condus din punct de vedere administrativ şi politic. Nu avem prefect, nu avem subprefect, nu am cu cine lucra, nu am cu cine să colaborez. Restul este poezie! Dacă politicienii nu vor înţelege că trebuie făcut ceva şi pentru cetăţeni şi trebuie să facă în mod special pentru aceia care i-au trimis în Parlament, atunci nu o să facem nimic. Dar, indiferent de culoarea politică, cetăţenii ne vor întreba, pe bună dreptate, ce si cum. Eu nu sunt supărat, dar lucrurile nu sunt în ordine şi vreau să trag un semnal de alarma", a declarat Petre Emanoil Neagu, informează News.ro.

Judeţul Buzău nu mai are prefect din 4 ianuarie 2021, când Leonard Dimian şi-a dat demisia. De la demisia lui Dimian şi până în 3 martie, activitatea Prefecturii a fost coordonată de subprefectul Adina Moiseanu, secondată de subprefectul Vasile Alecu. Ulterior, cei doi au fost înlăturaţi din funcţii prin hotărâre de Guvern, astfel că de la începutul lunii şi până acum, la Instituţia Prefectului lucrează un singur subprefect, Marieta Boloş de la PNL.

Postul de prefect ar urma să revină PLUS, numele vehiculat pentru această funcţie fiind cel al unui om de afaceri, Silviu Iordache, după ce initial preşedintele PLUS Buzău, Răzvan Moraru, a fost luat în calcul pentru şefia Prefecturii.

În ceea ce priveşte celălalt post de subprefect, acesta ar urma să revină PNL.