Acuzații EXPLOZIVE din partea polițiștilor de la Sindicatul Europol: 'Am fost chemați de acasă, trebuie să amendăm populația de dragul lui Cîțu'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-03-2021 08:55

Acuzații grave! Sindicaliştii de la Europol susţin pe Facebook că în următoarea perioadă vor fi obligaţi să dea amenzi populaţiei. Aceştia îşi acuză acuză superiorii de abuz.

Ministerul Sănătăţii anunță când va începe, în România, vaccinarea cu serul Johnson & Johnson

„Alertă în Capitală!  Toţi poliţiştii au fost chemaţi de acasă şi li s-au suspendat zilele de repaus şi timpul de refacere a capacităţii de muncă. Fără nicio explicaţie şi fără să li se prezinte înscrisuri, poliţiştilor din Capitală, care au lucrat deja în această săptămână li s-a comunicat „telefonic” de către şefi că vor intra în serviciu şi sâmbătă şi duminică de "dragul" lui Cîţu. După ce premierul a declarat aseară la un post tv că i se pare că poliţiştii „s-au retras” şi nu prea i-a mai văzut că amendează oameni, slugărnicia politică a determinat această măsură heirupistă care nu are nicio justificare şi eficienţă. Mai mult, au fost delegaţi împotriva voinţei lor, poliţişti de frontieră de la Aeroportul Otopeni, care nici măcar nu au competenţă de a aplica sancţiuni la Legea 55/2020, şi au fost trimişi să patruleze prin marile magazine pentru a speria oamenii.  Denunţăm modul abuziv în care s-a procedat, în condiţiile în care poliţiştii chemaţi de acasă, poliţiştii delegaţi de la IGPR/IGPF nu li s-au înmânat actele administrative în baza cărora aceştia să îndeplinească sarcini pe care nu le au în fişa postului, respectiv să fie pe post de sperietoare şi să amendeze populaţia”, scrie Sindicatul Europol pe Facebook.

 

Alertă în Capitală! Toți polițiștii au fost chemați de acasă și li s-au suspendat zilele de repaus și timpul de...

Publicată de Sindicatul Europol pe Vineri, 26 martie 2021