Tragedie de proporții în Egipt: O clădire s-a prăbușit într-o zonă populată. Bilanțul victimelor / FOTO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-03-2021 12:02

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în urma prăbuşirii unei clădiri într-o zonă populară din Cairo. Alte 24 de persoane sunt rănite, informează Mediafax.

Primele indicii arată că prăbușirea a venit după o explozie într-o unitate de producție de produse lactate situată la parter.

Clădirea s-a prăbușit în districtul Gesr Suez, la est de Cairo, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Numărul victimelor ar putea fi mai mare, scrie Agenția ANSA.

„Guvernatorul Khaled Abdel Aal a mers imediat la locul accidentului însoțit de forțele de protecție civilă”, anunță autoritățile.

El a ordonat formarea unui comitet care să verifice clădirile din jur, în timp ce pompierii caută alte victime sub dărâmături.